Some Wednesdays deserve their own post.
Some Wednesdays deserve their own post. 🤍
Nu știu dacă odată cu timpul devii mai înțelept sau doar începi să te iei mai puțin în serios. 😂 Dar știu că, în ultimii ani, am învățat să mă bucur mai mult de ce am, să mă sperii mai puțin de ce nu pot controla și să iubesc mai tare oamenii care contează. Azi mă uit la mine și nu mă gândesc la ce-aș mai schimba. Mă gândesc mai degrabă la cât de multe s-au schimbat deja. La câte versiuni de-ale mele au fost până aici. Și, culmea, cred că asta de acum îmi place cel mai mult. 🤍
30.09. Just leaving this here. 🤍. ✨
Oh, și mulțumesc @daniel.putineanu ca m-ai primit pe ultima sută de metri sa îmi faci buclele astea superbe! 🤍
@salon_arttogether ✔️

