Dincolo de a fi o împătimită a adrenalinei, nimic nu mi se pare mai trist decât să-l purtăm asupra noastră pe "what if..." așa că de câte ori o astfel de aventură s-a invit am tras aer în piept, am încercat să rămân surdă la toate emoțiile ce ne caracterizează pe noi, ăștia care nu ne prea putem mândri cu această sete de vitejie și am plonjat în necunoscut.
Imi plac copiii! Intotdeauna mi-au placut! Sa petreci o ora, doua in preajma unui copil, sau mai multi, este o modalitate de incarcare a bateriilor. Inocenta, sinceritatea, simplitatea, adevarul lor, nu are cum sa iti transmita altceva decat energie pozitiva, bucurie!
Nu stiu cum, dar cand viata mi se schimba iar, unele proiecte care apar, parca sunt semne ca totul merge pe drumul bun!
Ei, da! De parca totul este asa de simplu. De parca intotdeauna toate merg ca pe roate. Cu totii stim, ca de fapt, este foarte greu. Iluzia unui inceput fara piedici ne face sa credem ca asa va fi tot timpul. Dar, stim bine, cu cat te impiedici mai mult, cu atat devii mai puternic, inveti sa te ingrijesti, sa fii atent in viitor, atent cand pasesti si unde pui piciorul.
Saptamana trecuta, am petrecut o zi asa cum imi doream de mult. O zi de relaxare totala...dar nu neaparat fara incidente.
Desi mi-am inceput ziua zen, cu o clasa de yoga, curs descoperit de o buna prietena si pe care il recomand cu drag (intra aici daca te intereseaza), urma sa merg la sala...