Ei, da! De parca totul este asa de simplu. De parca intotdeauna toate merg ca pe roate. Cu totii stim, ca de fapt, este foarte greu. Iluzia unui inceput fara piedici ne face sa credem ca asa va fi tot timpul. Dar, stim bine, cu cat te impiedici mai mult, cu atat devii mai puternic, inveti sa te ingrijesti, sa fii atent in viitor, atent cand pasesti si unde pui piciorul. 

Cu toate astea, continuam sa ne impiedcam, si asta nu e rau. Din contra, invatam. Mereu, mereu invatam. Crestem. Evoluam. Devenim mai buni...sau poate mai rai. Dar, trebuie sa acceptam lectiile pe care viata ni le da. Zi de zi. Daca putem, chiar sa ne bucuram de ele. Pentru ca daca vin, inseamna ca putem mai mult. Inseamna ca meritam mai mult. 

Nu o data am spus ca nu voi inceta sa caut fericirea. Fericirea mea. Cea scrisa, destinata, facuta pentru mine. Eu, cea de azi! Mi-am strans lacrimile in borcane, pe care le-am pus in camara, pentru ca stiu ca ele se vor transforma in miere. Miere care imi va indulci viata, mai tarziu. Pentru ca am invatat. Am invatat sa am rabdare, sa incerc sa inteleg, sa accept, sa iubesc si sa primesc iubirea asa cum este ea oferita. 

Am facut primul pas. Am incuiat camara. Acum incep sa traiesc, pas cu pas tot ce vine. Sa ma bucur, iar cand va veni momentul, voi descuia camara si voi gusta din miere.

Am facut primul pas. Am ales sa iubesc cu tot sufletul si sa ma las iubita. Sa ma bucur de tot ce inseamna aceasta iubire. Daca te bucuri de iubire, cu tot ce vine ea la pachet, inseamna ca esti fericit.

Da, am facut primul pas... 

Photo credit: The Storyalist