Cred ca n-am fost neaparat una din fericitele care gusta varsta de 30 de ani, nu de alta, dar la 30 am divortat. Si, dupa cum stiti, unele sau unii dintre voi, perioada de dupa divort nu este una neaparat fericita. Ba din contra.

Este perioada intrebarilor, cautarii, deceptiilor, dezamagirilor, pierderii. Dupa un divort, nu pierzi doar o persoana, pe el in cazul meu, ci o intreaga lume. Prietenii comuni, incep sa se imparta in tabere, locurile pe care le frecventezi, te gandesti de doua ori inainte unde sa mergi ca sa nu dai nas in nas cu el. Cred ca stiti la ce ma refer… se intampla si dupa ce o relatie se termina, nu neaparat dupa un divort…

Dar, lucrurile nu se termina asa. Am fi patetici, nu? O existenta plina doar de intrebari si frustrari ar fi… penibila. Suntem oameni, totusi si avem puterea de a ne controla sentimentele, de a trece mai departe, de a ne accepta conditia. Si cand incepi sa accepti, lucrurile devin mai clare, mai usoare. Gasesti prin asta raspunsuri, liniste, un fel de confort. Asta, bineinteles ca vine numai atunci cand esti impacat cu tine si te placi, te accepti pe tine ca un om printre oameni si esti multumit sa traiesti tu cu tine inconjurat de calitatile si defectele tale.

Da, vine aceasta perioada de inflorire, in care te bucuri si esti multumit.
Revenind la ideea de la care am pornit acest post, imi dau seama ca am 30 de ani, dar nu prea stiu cum sa ma bucur de ei. Cum sa ii fructific.

De cand ma stiu am fost ghidata in actiunile mele de cate cineva… Este momentul sa incep sa iau singura decizii fara sa astept o confirmare. E greu, credeti-ma, este cred ca unul din cele mai grele lucruri pe care trebuie sa le fac. Cum sa imi traiesc… libertatea? Si, sa ne intelegem, este o intrebare retorica, pentru ca vreau sa descopar de una singura.

Totusi, cum incepi sa iti construiesti o noua lume? Cum formezi un univers al tau?