Pe 28 iunie, ca raspuns la provocarea lui Martin Zmelik, Country Managerul grupului CEZ Romania, am participat la tura de recunoastere a traseelor de la Maratonul Olteniei. Obiectivul principal al evenimentului a fost testarea “genei de maratonist”. Prima tura, cea pe care am facut-o impreuna cu Martin a fost cea de mountain bike.
Pentru ca sunt o pasionata a sportului de orice fel, mai ales a celui facut in aer liber, am raspuns cu promptitudine la invitatia facuta de organizatori. Nu stiam foarte bine ce ma asteapta, nu mai testatsem niciodata un traseu, mai ales de mountain bike. I-am avut alaturi de mine pe Martin Zmelik si pe membrii Clubului Sportiv Lykaios din Ramnicu Valcea.
Trebuie sa recunosc ca am avut emotii inca din seara de dinainte, mai ales ca in ultima vreme plouase, vremea era destul de inchisa, iar traseul se anunta unul nu foarte usor. Sa mergi pe bicicleta nu este mare lucru, dar este cu totul altceva sa mergi pe un traseu MTB. Mi-a placut mult experienta aceasta pentru ca am avut parte de multe provocari. Mi-am dat seama ca mersul pe munte cu bicicleta este un sport dinamic, plin de provocari, care te cam face sa iti cunosti limitele. Trebuie sa fii atent la tot pasul, sa tragi din greu in unele momente, dar este foarte rewarding atunci cand ajungi la linia de finish.
Tura de recunoastere a traseului de MTB de la Maratonul Olteniei a fost despre “gena de maratonist”. Este adevarat ca unii se nasc cu inclinatie spre un anumit sport, au asta in sange, dar cu multa perseverenta, spirit si mai ales dedicatie, poti sa faci orice. Pana la urma viata este despre a-ti testa limitele si chiar de a le depasi acolo unde este cazul. Iar cand vine vorba de sport, cred cu tarie ca fiecare are sansa de a se depasi pe sine, de a evolua si a deveni extrem de bun, mai ales daca face totul cu pasiune si incredere.
Din fericire am scapat intreaga dupa aceasta tura. Vremea a fost cat de cat ok si eu am reusit sa stau pe bicicleta si sa ajung cu bine la final. Trebuie sa recunosc ca te incearca un sentiment aparte atunci cand esti in padure, cand trebuie sa te concentrezi la fiecare pas, cand trebuie sa ramai aproape de cel din fata, fara a-l incurca pe cel din spate. Oricum eram printre profesionisti, asa ca grijile mele nu au fost atat de mari. Nu ai timp sa te gandesti prea mult la ce se poate intampla sau cat de greu este. Mi-am dat seama ca acest sport antreneaza nu doar corpul, ci si mintea. Trebuie sa iei decizii rapid in functie de obstacolele de pe traseu si trebuie sa ai reflexe bune pentru a evita accidentele.
Indiferent de ce sport alegeti sa faceti, tineti minte c atrebuie sa il practicati cu pasiune, pentru a aputea avea rezultate. Chiar daca este vorba de sport de performanta sau pur si simplu de un sport pentru amatori, miscarea inseamna sanatate. Asa ca nu ezitati sa experimentati si sa descoperitri care este sportul care va aduce cele mai multe satisfactii.
Alergatorii si biciclistii doritori se pot inscrie la cursele de Trail Run si MTB Cross-country ale Maratonului Oltenei, desfasurate pe 25-26 august, la Ramnicu Valcea, pe www.maratonulolteniei.ro. Iar daca vrei sa vezi cum m-am descurcat, intra aici: https://youtu.be/kCMd7_5OcIw !