Hei, internautilor! Long time, no read, ca sa zic asa…E aproape 2 noaptea la mine si ma gandeam…evident, cum am pus capul pe perna m-au napadit amintirile…eram inspirata, asa ca am sarit din pat si iata-ma in fata tastaturii.

A venit iarna, 2023 se duce cu pasi repezi si o data cu el inca o farama din vietile noastre…timpul asta, ce ne-am mai certa cu el daca am putea. O sta el pe loc, dar noi, dupa o varsta, trecem cu o vitezaaa prin el….

(Diana, Demi, Dina)

Se apropie sarbatorile de iarna, casa imi e deja impodobita aproape toata, nu mai ramane decat sa recreez mirosul din bucataria mamei, ah, bucataria aceea!!! Cele mai multe amintiri frumoase, dar si urate, le am in bucataria aceea!

Am fost de multe ori intrebata care este cea mai draga amintire din perioada sarbatorilor si mereu a povestit despre anul cand sora mea mai mica, Demi, avea vreo 3 ani, deci eu 14, si in dimineata de Craciun ne-am trezit in fata unui brad superb, mare, impodobit peste noapte de mama de ziceai ca a fost impodobit de zane si cu o multime de cadouri sub el. Bine, in majoritate erau pentru Demi, dar impresia aceea de “traiesc o scena de film american” nu o voi uita niciodata…ce nu am povestit insa nicodata in detaliu, este de fapt, cea mai frumoasa si, sa zicem, aventuroasa amintire a copilariei mele, cu mult inainte sa se nasca Demi.

Sa zic ca aveam 8 sau 9 ani, imi amintesc pentru ca deja ne mutaseram la casa si imi facusem prietene pe strada unde locuiam, pe Roxana si Olivia, (oare ce or mai face?). Casa noastra era o casa veche, construita in stil vechi, aproape de arhitectua caselor stil tren, ca sa zi asa, intrai intr-o curte intima, era un mic antreu, de acolo intr-o sufragerie generoasa care dadea in 2 dormitoare, un hol lung si ingust care ducea catre baie si bucatarie. Intre timp, a mai fost modificata, dar nu are sens sa intru in detaliile acestea. In fiecare an, la prima zapada, mama ne scotea, indiferent de ora, la plimbare sau la bataie cu zapada, in functie de cat de tare ningea. Si lucrul acesta se intampla negresit. Mi-a fost atat de bine inoculat incat si eu, acum, adult, ies din casa sa simt primii fulgi de zapada. Intr-o seara, a inceput sa ninga. Ne-am pus geci, caciuli si manunsi si am iesit la zapada. Doamne, ningea cu asa fulgi mari de ziceai ca erau pictati, forma lor de gheata era atat de clara, incat aveai senzatia ca esti intr-un desen animat. Tin minte ca ne-am plimbat pana in parcul Universitatii si, tipam fericiti si recunoscatori pentru prima zapada. 

Nu inteleg clar de ce, ca nu sunt vreo amatoare de frig, dar acea prima zapada era ceva…

(Diana, Dina, Tata, Dan)

Dimineata urmatoare, in acea dimineata geroasa de decembrie, tin minte ca m-am trezit (eram matinala rau cand eram mica) si m-am dus glont, in picioarele goale in bucatarie, imi amintesc  si acum mirosul de cafea si fumul de tigara care imbraca toata bucataria. Tata facea un rebus si fuma. Facea extraordinar de mult fum, mult de tot. Da, era unul din acei fumatori… Cand m-am vazut, tin minte si acum privirea lui si mi-a zis pe un ton, asa autoritar si totusi cald, cum ne vorbea tata de dimineata: “pune ceva in picioarele alea ca o sa ingheti. Hai, ca deschid putin usa!”

La bucataria casei, mai era o usa de acces. Usa din spate. Era o usa normala dublata de o usa de lemn. Nu a durat mult sa mi iau papucii in picioare, cand am intrat din nou in bucatarie tata se lupta cu usa de lemn. Voia sa o deschida, dar nu reusea. Ma amuzam tare cand il auzeam pe tata injurand, si ma uitam la el si asteptam. Stiam amandoi ca nisese mult, vazusem pe geam ca zapada era mare, ce nu ne-am imaginat, eu la 8-9 ani, dar nici el adult, e ca se facuse un mare vartej in curtea noastra si se stransese toata zapada in usa. Usa era blocata de un munte de zapada!!!

Sincer nu imi amintesc cum a reusit sa deschida usa, dar mai am 2 chestii pe care mi le amintesc foarte clar. Mama s-a trezit si ea cand tata se lupta cu usa, s-a intors catre ea si i-a spus: “Violeta, suntem blocati in casa” si cand tata ii spunea mamei Violeta, era grav. Ceva foarte grav. Altfel era mama pentru el, ca si pentru noi. 

Iar al doilea lucru pe care mi-l amintesc este cum tata a facut tunel, prin toata curtea pana la poarta.

In spatele curtii aveam o magazie, bine, inca o avem….vorbesc la trecut pentru ca nu mai locuiesc acolo de ani buni… in fine, o magazie, mica, joasa…tata a facut un drum catre poarte dand toata zapada la perete. Dar, ce s-a intamplat dupa aceea e cea mai frumoasa amintire a mea.

Nu stiu exact cine a avut ideea, cert este ca s-a pus o scara, ne-am suit pe acoperisul magaziei si ne-am facut derdelus pana la poarta pe acel “munte” de zapada. Incet, incet au venit toti copiii de pe strada si cred, nu sunt sigura, ca parca au venit si verisorii mei. Ne-am dat cred ca de sute de ori, nu ne mai saturam. Doamne ce senzatie de teama si extaz, fericire si frig… asa trairi minunate….

Aceasta este de fapt, cea mai frumoasa amintire din copilaria mea, á propos de sarbatorile de iarna. Acum, ma uit catre fereastra si va spun sincer, astept cu nerbadare prima zapada a acestui an, sa il iau pe Carol si sa mergem sa ne bucuram de fulgii de zapada. 

Sper sa-mi iasa, pentru ca el uraste frigul, mai mult decat eu. :)