Vineri seara...l-am culcat pe Carol si iata-ma, ca nu m-am mai mintit ,asa cum am facut-o de nenumarate ori. M-am dat jos din pat si m-am asezat in fata vechiului meu prieten, computerul si, m-am apucat de tastat. Recunosc, pana sa ajung aici am parcurs un drum lung de convingere ca niciodata nu este prea tarziu sa te apuci sa faci ce iti place...dar ajungem si acolo. Pana sa ma apuc de tastat, cat imi tineam puiul in brate si el inchidea ochisorii si pleca cu stelutele in lumea viselor, am scris de vreo doua ori inceputul acestei postari, convinsa ca nu voi ajunge nici in aceasta seara aici, dar iata-ma!

M-am intors in locul meu preferat, creat de mine in 2010, locul in care am creat povesti si poezii, locul in care am suferit si in care m-am bucurat, in diferite forme...unii m-au inteles, altii nu...dar oricum ramane locul meu preferat. Oaza mea de liniste, locul in care am curaj, in care nu ma simt judecata sau influentata, locul meu unde dau frau imaginatiei si creatiei, unde spun adevaruri ascunse, sau suferinte fictive sau nu, locul meu de poveste in care am povestit si am spus atat de multe adevaruri ale mele.

Azi m-am hotarat sa ma intorc aici pentru ca sunt putin trista, iar tastatura si cuvintele m-au ajutat mereu sa ma pun pe picioare, indiferent de cat de mult sau putin sufeream atunci cand scriam. Ma intrebam in postarea din capul meu, cand il culcam pe Carol, daca toata lumea care scrie are o urma de tristete care o indeamna sa spuna povesti... ce intrebare stupida! normal ca nu! Multe persoane scriu de fericire, cu fericire... mda.

Sunt putin trista azi, dar o sa-mi treaca, asa cum toate trec in viata asta, dar este un motiv foarte bun sa fac din nou ceea ce imi place foarte mult, sa scriu. Orice. Sa povestesc. Sa creez. Sa descriu. Sa inventez. Cuvintele imi dau o liniste aparte, poate de aceea imi place foarte mult sa citesc...dar nu stiu cum fac, mereu imi gasesc scuze sa nu fac ceea ce-mi place. Si nu e vorba ca nu am timp, timpul a fost bland cu mine si mi s-a oferit pe tava, doar ca eu l-am neglijat prin lucruri lipsite de importanta de cele mai multe ori, nu o data m-am trezit dupa ce a trecut o zi spunandu-mi: "nici azi nu am facut nimic, parca a trecut ziua pe langa mine", dar de fapt eu trec pe langa zile, minute, ore si clipe, lasandu-ma fuarata de nimicuri neimportante care imi uzeaza creativitatea, mi-o fura si ma fac sa fiu banala si nemultumita cu mine. Si e tare pacat, caci abia am invatat sa ma iubesc cum trebuie, iar acum incerc sa ma inteleg...si oh, ce greu este! Dar de data aceasta nu ma mai las, nu ma mai duc cu valul unde vrea el, ci o sa-i schimb cursul sa mearga cum vreau eu, caci eu sunt mai importanta ca el in propria-mi viata. Si merit. Merit tot ce-mi doresc. Merit tot ceea ce obtin prin propira-mi munca!

In ultimii 5 ani am descoperit lucruri despre mine:

1. Am descoperit cat de mult imi place sa scriu. Imi plac cuvintele, imi place enorm sa ma joc cu ele...pacat ca nu mai este moda scrisorilor, asa mi-ar fi placut sa am o corespondenta si sa scriu, sa povestesc, sa descriu... noroc ca am acest spatiu al meu, pe care il iubesc, desi l-am neglijat.

2. Am descoperit ca imi place enorm sa lucrez cu mainile, sa pictez, sa reconditionez mobilier, sa vopsesc, sa decorez, sa ma joc cu florile intr-o vaza. Imi place la nebunie!

3. Mi-am reamintit cat de mult imi place actoria. Cat de mult iubesc aceasta meserie si cata fericire si libertate imi aduce. Cata bucurie este in sufletul meu cand dau viata unui nou personaj. Cat de mult mi se umple sufletul cand oamenii rad sau plang cu acest personaj, cat de mult traiesc eu, pentru a face oamenii sa simta si cat de mult imi place acest lucru. Uitasem. Cat de departe am fost de mine sa uit lucrul care ma face atat de fericita?!? Departe rau... dar ma intorc.

Ma intorc catre mine, caci in viata mea eu am rolul principal. Si tot ceea ce fac este pentru implinirea sufletului meu. Aceasta e magia vietii, nu e niciodata prea tarziu sa te intorci catre tine, sa iti bucuri sufletul, caci calatoria acesta prin viata este despre experiente pe care sa le traim cu sufletul, cu inima! Ma intorc catre mine pentru ca trebuie sa imi gasesc curajul de a crea, orice, dar a crea, asta imi place sa fac. Ma intorc catre mine pentru ca a venit momentul sa scap de acea teama care ma face sa imi pun singura piedici, care ma face sa ma opresc singura din a imi realiza visurile, acea teama de societate care pluteste acum in aer ca un fum inecacios, care ne otraveste mintile si sufletele. Uitam de noi, prea preocupati de vietile altora...cand noi o avem pe a noastra (viata) si pe care o lasam furata de val...

Azi, asa un pic trista, am decis sa ma intorc catre mine!