Cat am fost copil, mi-am dorit mereu un animal de companie. Din pacate, mama mea nu a fost de acord cu unul. Si nu pentru ca nu iubeste animalele, ci pentru ca stia ca noi, copii fiind, ne vom juca cu el, dar nu vom avea grija necesara unui animal de companie. Ea nu avea doar un copil, avea 4. Asa ca sa aiba si grija unui catelus, ar fi fost prea mult.

Crescuta fara animal de casa, nu am stiut ce inseamna asta pana cand nu am luat-o pe Tonka. Mi-a fost foarte greu, dar nu pot spune ca nu m-a antrenat. Dupa aproape 1 an, am realizat (eu si Ducu) ca nu ne descurcam cu ea (fiind un caine de talie mare, golden retriever), asa ca Tonka este acum la parintii lui Ducu. Apoi, cred ca un an mai tarziu, m-am indragostit de Abi intr-un petshop si am plecat cu ea acasa. A fost una din cele mai bune alegeri. S-a dovedit a fi o catelusa tare desteapta si cuminte. Iar iubirea ei neconditionata mi-a dat un sentiment de liniste, mereu. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat si dupa un an de zile de locuit singura mi-am dat seama ca imi lipseste aceasta iubire neconditionata. Asa a aparut Luna. Acest puf mic de care sunt indragostita. 

Am vrut tot un caine de talie mica, pentru ca sunt cel mai usor de crescut intr-un aparatament. Sa nu credeti ca nu imi da batai de cap si ca totul este roz. Nu, nicidecum. Sunt diminetile cand vrei sa dormi pana tarziu, dar la 8:30 fix (parca ar fi alarma de la ceas) plange de foame. Te trezesti, bajbaind dupa mancare cu gandul ca te bagi la loc in pat repede. Dar, descoperi ca si-a facut nevoile in tarc, si atunci incepi sa strangi, sa speli, puful incepe sa se joace cu tine si uite asa iti trece somnul. :) Cred ca este totusi un lucru bun, pentru ca iti ordoneaza oarecum viata. Desi, se intampla sa vrei sa stai mai mult in oras, insa trebuie la cel mai tarziu 9 sa fii acasa sa hranesti "bestia".

Dar, momentele acelea cand vii acasa si sare pe tine sa te pupe, cand vine cu papucul tau in gura (papuc care este mai mare ca ea) sa va jucati, cand este mereu in picioarele tale prin casa sarind (pentru ca da, sare ca un iepure) merita tot efortul din lume. Acum, sunt la masa din bucatarie scriind acest post, iar ea doarme pe picioarele mele. Este un sentiment atat de placut...

Pe 2 mai, Luna a facut 3 luni. Asa ca am scos-o pentru prima oara in parc. A fost o aventura. Este foarte mica si se sperie usor. Cu multa lume in parc, prima oara cu hamul pe ea si tinuta in lesa... mult pentru ea, mititica. Oricum, a fost placut, astept sa revina vremea buna, sa incep sa ies cu ea, sa invete sa-si faca nevoile afara. Pana atunci : La multi ani, Luna, Baluuuna!!!!