Am avut si zile mai bune, dar nu ma plang. 

Ar spune unii ca-s in depresie... imi pare rau sa-i dezamagesc, dar nu-i asa. Faptul ca analizez lucrurile ceva mai mult si ca imi expun parerile, nu inseamna ca sunt in depresie. In niciun caz. Dar, ca fiecare dintre noi, am momente mai bune si mai putin bune. 

Singuratatea e dureroasa. E dureroasa atunci cand ti-o doresti, dar nu ai parte de ea. E dureroasa atunci cand nu o vrei, dar o ai din plin.

Imi place sa cred ca suntem pe lumea asta pentru a NU trai singuri. Ne nastem si murim singuri, dar de trait singur sau nu, cred ca depinde numai de noi. Nu cred ca exista om pe lumea asta care sa isi doresca sa fie singur. Cu totii avem nevoie de mangaiere, de o imbratisare, de cineva care sa fie acolo... 

Dupa ce te daruiesti trup si suflet unei relatii, dupa ce iti construiesti o lume si ea dispare...puf!... e normal sa simti un gol, sa nu fii in apele tale. Dar, este asta depresie?

Sunt intr-un moment de cumpana. Parca as vrea sa renunt la actorie, televiziune...etc. Si parca nu. Dar daca da, ce sa fac? Uneori imi vine sa fug, departe, dar mereu ma gandesc ca as lasa in urma toti anii de munca, de sacrificii... si totusi? Cum ar fi sa o iau de la capat in alta parte?

A naibii zodia asta a mea care ma face sa ma clatin dintr-o parte in alta. Azi e asa, maine e altfel..si intr-un final...? Cert este ca nu, nu imi place singuratatea... poate pentru o zi, doua, dar nu sunt un om caruia ii place sa fie singur...