Exact asa!!! Luna a implinit pe 2 mai 3 luni. In mod normal, orice caine la trei luni, cand il scoti in parc, e fericit. Alearga, miroase, cunoaste... Nu si Luna.

Dupa prima iesire in parc, despre care puteti citi aici, am mai avut cateva tentative de a o scoate in parc, care au esuat.

De cate ori am scos-o, singura ei dorinta era (si e in continuare) de a fi luata in brate. Era sa cad de multe ori, impiedicandu-ma de ea...dar asta nu este nimic. In loc sa isi faca nevoile, din cauza fricii...ei bine, ea voma. Din acest motiv am renuntat. Am zis sa mai astept 2 saptamani sa mai creasca. Zis si facut. Ieri dupa masa, am iesit la plimbare. Scurt. Cu teama. Si repede inapoi acasa.

Seara in schimb, din cauza energiei, o apuca toate alea... face ture de nebuna, maraie, sare... n-am mai lasat-o si am facut o luuuunga tura prin parc. A inceput sa-i placa. Nevoile...tot acasa. (reusim noi cu asta)...

Azi, dupa ce am terminat treaba, fiind cald si frumos, zic hai sa ne plimbam. Si am revenit la vechiurile obiceiuri, chitaie ca vrea in brate, era sa cad in nas din cauza ei... am zis sa ii dau drumul din lesa pe o zona cu iarba, poate ii place. Si i-a placut. Mai intai a sarit in bratele unui tanar care citea intins pe iarba. M-am facut rosie de rusine, nu stiam cum sa o iau mai repede de pe el si sa plec...si n-a fost usor, pentru ca Nebuna s-a pus pe burta domnului si nu mai vroia sa vina. Dupa ce am "smuls-o" din bratele baiatului, am plecat, povestind intamplarea unei prietene la telefon. Nu stiu daca fac 10 pasi si vad o Luna alergand plina de euforie, eram asa incantata, pana sa ma prind incotro se duce, a plonjat direct in lac! :)) Iata si dovada:

M-au trecut toate apele, dar culmea, in tot acest timp nu puteam sa nu rad si eu ca o nebuna! Nu de alta, dar ea nu era deloc speriata, ba din contra. Parea ca ii face mare placere ca este in apa. 

Si dupa toata intamplarea asta, acum serios, ce sa mai cred despre ea? Nebuna ca mine? Pai... se pare ca da! :)