Am rasfoit ceva bloguri care se intituleaza jurnal, curioasa de ce anume scriu altii in astfel de bloguri. Oare de ce "jurnalele" sunt triste? De ce simt oamenii sa scrie in jurnale, doar atunci cand sunt tristi? De ce simt nevoia sa isi astearna gandurile cele mai intime, iar in ziua de azi chiar sa le faca publice? 

Am incercat sa imi raspund chiar si eu la aceste intrebari si cred ca totul vine din nevoia de a ma explica. De a pune lucrurile intr-o ordine. De a le clarifica. Putina lume ma cunoaste cu adevarat. Pentru unii sunt doar o imagine de la televizor. Pentru altii o "vedetuta" de tabloide (de care nu mai scap). Pentru putini sunt om. 

Interpretarile pe care le dau "jurnalistii" unor imagini surprinse, sunt de multe ori inventii taioase si dureroase pentru cel aflat in imagini. Texte scrise in dorinta de senzational, care lovesc si ranesc. Scuza lor: "trebuie sa castigam si noi o paine". Da...ce sa zic, e ok. Hai sa aruncam cu pietre ca sa supravietuim, fara sa ne intrebam si sa ne gandim ce simte cel pe care il lovim, de cele mai multe ori, gratuit.

Explicatia acestei categorii de blog este simpla pentru mine. Cei care vor cu adevarat sa ma cunoasca, sa ma inteleaga, sa inteleaga actiunile mele, vor citi si vor sti. Sunt un om. Sunt libera sa aleg si sa traiesc asa cum cred eu mai bine. Nu judec si n-am judecat pe nimeni, de aceea mi-as dori sa nu fiu judecata. Am motivele mele pentru tot ceea ce fac in viata mea. O viata scurta, pe care aleg sa o traiesc din plin. Cu cine imi place si cum imi place. Cu totii facem asta, dar nu toti suntem expusi, judecati, inventati, catalogati, descrisi dupa niste imagini care de multe ori nu spun nimic sau chiar mint.

Draga Jurnal,

Azi sunt fericita. Azi sunt inteleasa. Azi sunt libera. Azi simt ca zbor. Azi zambesc. Azi ma bucur. Azi sunt eu. Azi nu ma mai ascund. Azi, zambetul meu este cea mai onesta forma de a arata ceea ce simt. 

Photo Credit: NaivClothing