"Mi se pare ca m-am trezit din morti. A fost o moarte lunga, uneori ca un vis, ca un basm, ca un joc.

La inceput parca am fost legata la ochi, dusa de mana. Apoi am capatat alti ochi. Si bratele, si sufletul au fost incatusate intr-un lant care parea fragil, dar care s-a dovedit cat se poate de trainic. O clipa, m-am zbatut. Viata nu se voia infranta. Am incercat sa rezist. Aripile se agitau ca ale unei pasari cu capul taiat.

Apoi, nu stiu cum m-am pomenit dincolo. Climatul aspru, dar si foarte dulce. Ma aflam pe marile inaltimi, pe piscurile celor putini, indragostita...

 

 

- Il iubesti? ma intreba un demon.

- Da, raspund vrajita, intr-un zambet in care se topesc toate bucuriile lumii. Mi-edrag...

- Nu mai ai ochi?

- Ba da. Dar il vad doar pe el.

- Si iti ajunge?

- Da, imi ajunge, bag de seamauimita.

- Si cu ce vezi cerul, copacii?

- Cu ochii lui!

- Si cu ce zimti zapada, cum stii cat de proaspata e, si de rece?

- Cu mana lui!

- Si cand ti-e sete, ce faci?

- Il sarut!

- Si cand vrei sa iti inmoi buzele in apa limpede, buna?...

- Apa o simt cu buzele lui.

- Nu-ti place sa pasesti singura, sa simtit asfaltul elastic, viu, sub pasii tai?

- Ii simt umarul alaturi si, lipita toata de el, ma simt leganata de arcurile pasilor lui.

- Dar oamenii de pe strada?

- Carabusii aceia mari? Umbrele care trec pe langa noi? El spune ca vor sa-mi facarau, sa ma feresc...

- Si tu ce crezi?

- Mie mi se pare ca sunt un fel de nastrusnice, grotesti, nefolositoare papusi. Nu le pricep rostul. El crede ca-i vad, si ma cearta. Se osteneste, vorbeste, se infurie salbatic. E prost. Nu stie ca-lvadnumai si numai peel.

- Dar bine, de ce?

- Fiindca mi-e drag.

- De ce ti-e drag tocmai el?

- Asa s-a intamplat. Intr-o zi, nu stiu cum, parca s-a raspnadit in fiinta mea intreaga o mireasma imbatatoare si dulce. Un nume a inceput sa mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu stiu ce s-a intamplat. Poate ca site el. El stie tot...

- Si tu ce stii?

- Il iubesc.

- Si toata ziua ce faci?

- Il astept.

- Si cand vine?

- Ma odihnesc in bratele lui.

- Esti atat de obosita?

- Da, e chinuitor,istovitor sa astepti!

- Atunci, esti nefericita.

- Nu! Fiindca vine.

Dar intr-o zi nu mai vine... Se lasa de peste tot, se incruciseaza, se suprapun umbre dese, reci, grele umbre si spaime. Eu bajbai cu mainile intinse, cad, ma lovesc, ma ridic, ma impleticesc. Mi=e frig, din ce in ce mai frig. El strangea caldura soarelui; eu o culegeam din zambetul lui. Co pacii se oglindeau in privirea lui ca intr-un lac. Apoi nimic n-a mai fost albastru, sau verde, fiindca au disparut ochii lui. As vrea sa aud vantul cum trece printre frunze, dar nu mai pot. Mai demult, in viata, auzeam pana si pasii caprioarei. Mai demult puteam sa intru in mare, aveam brate sa inot. Simteam spuma sarata. Acum nimic nu-i sarat. Ma simt prinsa zdravan ca de un otgon. Si totusi, legatura nue e grea.M-am invatat cu ea. Mi-e necesara...

Dar el vine si spune ca vrea sa-mi dea drumul, nu mai poate sa ramana mereu langa mine. Vorbeste de "libertate". Insira cuvinte goale ca vazduhul, colturoase si grele ca niste pietroaie.

- Cum sa pornesc singura? il intreb infrigurata, speriata. Singura, fara umarul tau?

- Mai sint si alti oameni, rasuna vocea lui aspra, straina.

- Dar oameniiceilalti sint vii, eu am murit, nu stii?

- Uite, te las sa invii. N-a fost o moarte adevarata. A fost un joc.

- Poate, dar eu nu mai vreau altceva. Nu mai pot. Cand nu esti aici, in jurul meu se ivesc adancuri negre, imense. Gropi fara fund, infioratoare prapastii, poteci pe care n-am curajul sa umblu, cum s-a intamplat o data [...]

Uneori ma prindea ingrijorarea. Ma linisteai: “Dragostea mea nu-i nici ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperari fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna…” Iti amintesti?

M-am invatat cu aerul tare, biciuitor si proaspat al inaltimilor, cu adierile lui parfumate. Acum simt ca ma inabus.Lantul care imi lega bratele, umerii, mijlocul ma ocrotea. Acum ma poate atinge oricare.

Un suras, o clipire care se indrepta spre mine dadea de el, inarmat pana in dinti. Acum,oricine ma poate lovi, si lui nu-i ma pasa.

Uneori, din intamplare numai, il intalnesc. Se opreste, se uita la mine, imi vorbeste. Dar nu mai pot spune niciun cuvant din cele ce-mi sunt necesare ca aerul si apa. Nu-mi da nicio privire din cele ce mangaie. Privirile noastre! Se uita la mine si nu ma vede. Nu ma intreaba daca mi-e prea cald sau prea frig, nu-i pasa ca ma zbat printre straini, ca mi-e necesar ca si mai inainte umarul lui.

Ma simt dezbracata. Ocrotirea lui mi-a fost haina. Dragostea lui mi-a fost adapost…

Mi se pare ca am fost bolnava. Sau poate a fost un somn lung, cu vise chinuitoare. Ne cautam. Cand ma gasea, nu ma recunostea.Cand ma striga, nu-l auzeam. Nu-l recunosteam.

L-am asteptat, i-am pandit pasii [...]

M-am hranit numai din amintirea unor zile trecute, din nadejdi a caror singura seva erau febra, visul, inchipuirea mea.

Sa ma trezesc nu doream.

Vroiam sa dispar, sa scap de rosatura din suflet; durere neintrerupta, ascutita, chin de neindurat, care crestea, se inmultea ca un cancer…

Dar intr-o zi amcoborat din pat si m-am uitat pe fereastra…

Puf de papadie plutea in aer, in jurul meu. Era un miros iute de viata vegetala, de frunze, de pamant improspatat de ploaie. Si erau oameni pe strada, copii, case, gradini, copaci inmuguriti. Si in mijlocul acestor bogatii ma aflam eu. Si toate erau pentru mine, sa-mi multmeasca auzul si ochii, sa-mi ureze bun sosit, sa-mi spuna ca m-au asteptat, sa ma incredinteze ca n-am murit. Am respirat lung, cu nesat, de cateva ori. O lacrima s-a prelins pe obraz, a alunecat si s-a oprit in coltul gurii. I-am simtit gustul sarat…"

 

Fragmente din "Mirona" de Cella Serghi in care m-am regasit si am vrut sa vi le impartasesc. Sunt sigura ca va veti regasi si voi...