Daca toti barbatii ar fi la fel, ar mai exista povesti cu happy-end?

Mi-au placut intotdeauna filmele cu happy-end. Dar, nu exista film la care sa nu ma intreb: ce s-a intamplat dupa fericitul happy-end?! Au murit amandoi? Au divortat? Au avut 5 copii si cate doua joburi ca sa-si plateasca bona?

(Me & the perfect man)

 Happy-end-ul cred ca este inceputul furtunii. Dupa ce te ia (de sotie, bineinteles) incep valurile mari. Problemele. Apar copii, si mai multe probleme. A crescut chirira, intretinerea, pretul la benzina, alte probleme... Cum numim finalul acestei povesti splendide numita, de fapt, viata? Moarte? 

Si daca e asa, ne e frica de adevaratul final? Daca fugim de furtuna ca sa o luam mereu de la inceput, inseamna ca ne este frica, practic de final? Cum iti dai seama  daca fugi de final sau de furtuna in sine? Si cum reusesti totusi, sa te apropii de final, cu capul sus, evitand furtuna? Exista oameni care o fac?

Poate ca furtunile astea, numite viata (cu copii si "all the shit"), nu sunt pentru toata lumea. Poate, sunt trecatori prin lumea asta, meniti doar sa guste, sa simta, sa cladeasca si sa darme, sa distruga, sa se uite inapoi si sa rada. Poate, ca oamenii astia, ne sunt scosi in cale, ca sa ne invete, ca daca nu treci prin furtuna, nu esti om cu adevarat. Nu ai invatat nimic si traiesti degeaba. 

Dar, daca nu gasesti persoana potrivita cu care sa te incumeti in furtuna, desi vrei sa ajungi acolo, cum procedezi? Te sui singur in barca si de aventurezi in larg, asteptand furtuna? 

Happy-end-ul, a inceput sa mi se para deprimant. Poate, pentru ca nu este adevarat. Este o iluzie a fericirii, pe care o visam cu totii. Un vis, care cu siguranta nu va deveni niciodata realitate.