Initial, voiam sa scriu un post despre regulile unei relatii, in care ambii parteneri sunt de acord sa nu se implice emotional. Dar, din experienta proprie, mi-am dat seama ca este o mare tampenie.

Daca 2 persoane se inteleg bine, au converstii intresante, au activitati comune, se simt bine impreuna iar sexul este demential, de ce ti-ai pune piedici in a avea o relatie? De ce fug barbatii de sentimente? Nu, de fapt, (si acum sunt ironica) nu vor ca noi sa suferim. Pai, bine, "stimabile" , dar crezi ca sexul fara implicatii ne face bine? Se pare ca nu, pentru ca daca ar fi asa, toate femeile ar fi fericite si linistite si nu si-ar cauta parteneri pentru viata. Ar trai-o din plin, ar experimenta, ar incerca fara teama de a fi judecate. 

Dar, problema este evidenta. Nu se poate o relatie in care sa nu te implici emotional, mai ales daca semnele arata ca ar putea fi ceva foarte frumos si interesant. Si cum, noi uneori, ne credem mai puternice decat suntem, intram in acest joc si ne trezim indragostite de un neindragostit care nu vrea sa ne raneasca. Si, cand, involuntar ne aratam sentimentele, ghici ce? Tot noi suntem ranite.

Intr-o lume in care totul se intampla cu o viteza nemaipomenita, cand avem acces la...cam tot ce ne dorim, oare este mai bine sa incercam sa nu ne implicam. Sa renuntam la stropul de umanitate pe care il mai avem, pentru a fugi de deceptie? Chiar sa nu mai avem asteptari nici de la noi? 

Ma intreb, oare e mai bine sa continuam jocul cu speranta ca iubirea invinge? 

Photo: The Stoyalist