M-am gandit mult la tine... La noptile nedormite, fete de perna ude de lacrimi, minute de intrebari, ore de framantari...

Ce ne fac toate aceste urme de iubire, care raman in noi, ca initilalele scrijelite pe scoarta unui copac. Urme ce nu trec...poate devin ma ilizibile, mai putin dureroase, cu timpul...Iubirea neconsumata este dureroasa, ti-am spus sa nu te joci cu sufletul. Este cel mai dureros joc. Cel mai periculos. 

 Dar tu ai vrut sa traiesti intens. Ai vrut sa simti si sa iubesti cu toate camarutele inimii. Ai vrut sa vibrezi de fericire. Ai vrut sa inoti in marea de iubire ce credeai ca te inconjoara. Si ce-ai facut? Te-ai inecat...

Te-ai inecat in lacrimi amare fara sa intelegi de ce.

Dar ma intreb in fiecare zi de unde gasesti puterea sa o iei din nou de la capat. Cum poti sa iubesti iubirea atat de mult, incat sa merite riscul suferintei? 

Am fost mereu intrebata cum reusesc. Nici eu nu stiu. Dar imi place iubirea. Imi place sa daruiesc. Sa iubesc. Si nu vorbesc de indragosteala de inceput. Cea care ne face sa zburam. Nu, nu ea. Ea iti ia mintile, pentru cateva momente. Te face sa zbori...dar important este sa cazi in picioare. Da, vorbesc de iubirea aceea care ramane dupa ce cobori cu picioarele pe pamant, mana in mana cu persoana pe care o iubesti. Sentimentul acela inconfundabil. Unic. Pe care il traiesti altfel de fiecare data, dar care este la fel de bun. Sentimentul care iti da curaj. Care te invata sa dai tot ce e mai bun de la tine. Daca vrei sa fii un om mai bun, nu trebuie cineva sa te faca sa fii mai bun, ci va veni de la sine, pentru ca persoana pe care o iubesti merita asta. Si daca vezi ca nimic nu se schimba, inchide usa, fara niciun regret si mergi mai departe. Pentru ca, in viata asta, cu totii il vom gasi pe acel cineva care ne va face sa simtim iubirea pe care o cautam, de fapt. Si vei sti cand o vei intalni. Vei sti care este pentru tine. Vei sti cand vrei sa fii mai bun. 

Iubesc iubirea, pentru ca ma face un om mai bun.