Iata-ma inca o data, dimineata la cafea, tastand.

Azi, moralul meu nu prea e de gasit... l-am pierdut pe drumul dintre baie si bucatarie, unde mi-am facut o cafea neagra ca in fiecare dimineata. Desi m-am batut de multe ori cu pumnii in piept ca nu mai imi pasa, pentru ca sunt foarte fericita asa cum sunt, si sunt, exista momente, destul de multe in care imi pierd moralul. In general, prin casa, pe drumul mai sus mentionat, sau pe drumul dintre baie si dressing... iar in dressing se ascunde atat de bine printre hainele pe care as vrea sa le port, dar nu mai pot, incat nu mai este de gasit!

 De cate ori incerc sa-mi infrunt dusmanul, de atatea ori, moralul meu fuge si se ascunde! Azi dusmanul meu a atins un apogeu...un numar pe care nu l-am mai vazut de cand am nascut, totusi este real si biciuitor! Nu stiu exact ce inseamna, dar sigur in dressing voi afla ca nu mai pot purta o rochie scurta cu spahetti straps, pe care abia asteptam sa o port in aceasta vara! Sigur, increderea, va fugi si ea si cu ea va lua curajul de a purta un costum de baie in doua piese... 

Cel mai mare dusman al meu, cantarul, mi-a dat lovitura fatala. 

Ce trebuie sa intelegeti, este ca eu, de cand ma stiu, am fost slaba. Nu am facut mare efort sa fiu slaba, pentru ca asa a fost natura mea. La un moment dat, am avut niste probleme, am suferit o interventie si mi-am dereglat putin hormonii, dar dupa vreun an (maximum) mi-am revenit. 

Cand am ramas insarcinata cu Carol, eram putin panicata, pentru ca ma intalneam cu cele mai multe kilograme, 61 la numar. Dar in acel moment, nimic nu mai conta, voiam sa fiu sanatoasa eu si copilul meu. Asa a si fost, multumesc lui Dumnezeu!

Adevarata lupta cu kilogramele a inceput abia la un an dupa ce l-am nascut pe Carol. Pierdusem toate kilogramele luate in sarcina, 17 adica, si inca 3. Ajunsesem la 58 de kg si eram...vis dupa mine, dar ceva s-a intamplat in acea toamna. Pe parcursul a 3 saptamani brusc am ajuns la 65 de kg, apoi 67, cu chiu cu vai am ajuns la 63, unde m-am oprit aproape 6 luni...iarna trecuta reusisem sa ajung la 60! Fericire maxima, urma sa arat bine in rochia de revelion. Ura!!! De fericire mi-am scrantit glezna, ruptura partiala si totala de ligamente, am stat in pat o luna, am ajuns la 67 de kg, apoi 68...am ramas acolo in ciuda orcarui efort de a slabi, sala, fasting, mancat putin... pana azi!

O perioada am refuzat intalnirile cu dusmanul meu, pentru ca am vrut sa am moralul cu mine, curajul de a purta costum de baie,  bucuria de a purta haine noi, dorinta de a ma simti sexy. 

Azi m-am trezit devreme. Azi m-am trezit la 6. Si dusmanul mi-a dat intalnire. M-am dus, sigura pe mine pentru ca in ultima perioada m-am simtit tare bine in pielea mea, am purtat costum de baie in 2 piese, am fost la piscina, am baut fff multa apa. Eram bine. Ma simteam bine. 

Azi cel mai mare dusman, cantarul, mi-a dat lovitura de gratie. Azi mi-a aratat 70!