Este ultima luna din viata mea ce incepe cu 2… 29, curand, foarte curand, 30. Nu ma simt. Nu ma simt deloc de 30 de ani.

Imi amintesc ca atunci cand eram adolescenta credeam, banuiesc ca multe adolescente din ziua de azi, ca la 30 de ani viata se termina. Ca sunt batrana. :) Cata inocenta.

Nu ma simt batrana. Ma simt femeie. De abia acum. Si nu tot timpul. Copilul din mine iese la suprafata cand ma astept mai putin. Nu cred ca este un lucru rau, ba chiar deloc. Treaba asta da ceva culoare vietii mele.

Dau timpul inapoi si sunt uimita prin cate am putut sa trec in ultimii 10 ani. Cate lucruri frumoase mi s-au intamplat, de cate ori cursul vietii mele s-a schimbat din cauza sau datorita unor intamplari sau oameni pe care i-am cunoscut. Dau timpul inapoi si realizez ca nu mai am aproape nimic in comun cu fata de acum 10 ani, ca suntem doua persoane diferite.

Cu sau fara voia mea, drumul m-a adus aici. 30 si o iau de la inceput. :) Ciudat, dar imi miorase a petale de trandafir si nisip. Sa fie un semn bun? Oricum ar fi, sunt tare curioasa unde ma va duce povestea mea….