“O privire intensa…ea povestea ceva, dar nu putea sa o urmareasca, ochii ei calzi, buzele senzuale…nu putea fi atent! Inima ii bubuia in piept. “Oare cum arata cu parul desfacut, lasat liber in bataia vantului?” se intreba deodata. Simtea cum incet, pe fruntea lui se formeaza bruboane de suduoare, tamplele ii zvacneau si inima… “Ce-i cu inima de-mi bubuie in halul asta?”…ridica mana discret, isi sterse fruntea si mai incerca o data sa asculte ce povetea domnisoara. Nimic. Isi auzea in timpane numai inima. “Cum sa fac?” se intreba… Dintr-o data, fara sa isi dea seama ce se intampla, deschise gura uscata de emotie si spuse pierdut: “Te iubesc”. Liniste. Emotie. O lacrima pe fata de portelan a domnisoarei. Ochi in ochi. Privire. Iubire.”
Asa se spunea “te iubesc” inainte. Plini de emotie, stangaci, aproape naivi si eram cucerite. Azi, cele doua cuvinte, nu mai au aceasi valoare. Cum mi-am dat seama? Simplu. Aud atat de des aceste cuvinte, de la diferiti oameni, adresate mie sau altcuiva, incat cred ca ei, nu cunosc cu adevarat insemnatatea acestor cuvinte. Sunt speciale. Trebuiesc pastrate pentru “specialul” pe care il cautam. Rostul nostru, sa ne gasim perechea, sufletul pereche” si sa ii soptim, cele doua cuvinte. Am uitat. Cuvintele astea sunt spuse asa cum trebuie atat de rar, incat valoarea lor a inceput sa scada.
“Ce faci?”
“Bine, muncesc! Tu?”
“Bine, prin oras. Ne vedem mai tarziu?”
“Da…cum vrei tu…”
“Bine. Pa. Te iubesc!”
“Da…bine… si eu!”
Si cam asa ne declaram iubirea. Apoi vin sarbatorile, indiferent de ce gen, ei se plang ca nu stiu ce cadouri sa faca, ele se plang si ele ca n-au primit ce vroiau, fac schimb de cadouri impersonale, un “pupic” in varful buzelor si un “te iubesc” apatic si normal de parca isi spun “buna ziua”…
Avem nevoie de romantismul cliseistic in viata noastra. De lumanari si betiosare parfumate, de o sticla de sampanie si o baie cu spuma, inghesuiti amandoi in cada micuta, de o floare sau petale de flori intinse pe pat, de cina romantica in doi, de discutii despre eternitate si sensul vietii, de “te iubesc”-ul tremurat, sincer si din suflet, de jucariile in forma de inimioare…clisee sau nu, aduc din cand in cand culoare…mai ales daca vin cand te astepti mai putin!
Voi ce credeti? :)
