„A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva/ Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta” zicea Nichita Stanescu. Ufff...uite ca iar m-a lovit melancolia! O fi de la vremea asta: cand vara tarzie, cand toamna bogata, cand inceput de iarna. Am vrut sa fug un weekend undeva unde sa fie liniste. Sa fiu doar eu cu sotul meu si sa ne bucuram unul de celalalt si, impreuna, de natura care ne inconjara. Daca povestea noastra impreuna a inceput in mijlocul naturii, de ce sa nu continue tot acolo. Am hotarat sa plecam alturi de unii dintre nasii si prietenii nostri, intr-o escapada undeva departe de zgomotul orasului. Asa am ajuns in Bran.
Aproape de castelul Bran este un conac readus la viata de doi tineri care pun suflet in ceea ce fac. Conacul Bratescu este un loc cu o poveste care recreeaza vremuri demult apuse. Un fost conac al profesorului Bratescu, o casa in care erau primiti la dans poeti si scriitori, un loc in care se purtau discutii literare, sociale si politice. Un conac aflat in apropierea unui loc invaluit in poveste, cu o arhitectura romaneasca autentica.
